Hermann… un puști de opt ani. Are o soră căreia părinții îi acordă multă atenție și pentru că e mai mică, dar mai ales pentru că are pojar. Hermann se simte neglijat și singurele cuvinte pe care le aude de la părinții lui sunt reproșuri. Se crede nedreptățit, neiubit și… într-o dimineață ploioasă de luni ia decizia de a se răzbuna. Drumul său nu se mai îndreaptă ca până acum spre școală, pentru că imaginația i-o ia înainte, ci rătăcește din loc în loc printr-un oraș în care plouă, plouă, plouă… Sentimentele de furie pe care le avusese la plecarea de acasă, îndreptate spre sora și părinții lui, se transformă în fantezii care îi dau impresia că este foarte puternic. Astfel, abătându-se de la drumul către școală și rătăcind în derivă, Hermann ”vede” cu forța imaginației sale aventuri nemaipomenite la fiecare colț de stradă: o sirenă îl transformă într-un erou al pompierilor, un afiș purtat de un om-sandviș care anunța un spectacol de circ îl pune pe pista urmăririi unui șarpe boa uriaș care fugise din menajerie, o bătrână care duce o sacoșă banală de cumpărături devine o Lady milionară deghizată pentru a deruta trecătorii, dalele alb-negre dintr-o piață i se par a fi așezate după un cod secret care pun în gardă armate de spioni. Întâlnirea mea preferată este cu bătrânul cerșetor care i se recomandă cu numele savantului Albert Einstein și care îi dezvăluie lui Hermann formula secretă prin care poate deveni milionar. Se va îmbogăți? Se va întoarce acasă? Va învăța să o iubească pe sora lui? Îl vor certa părinții, după obicei? Va ajunge la școală? Vei vedea tu. Hermann ți-ar putea fi un prieten bun. Întinde-i mâna și faceți cunoștință. Cred că scriitorul Michael Ende îți este deja prieten.

Cu drag, de la cititor la cititor.